Aspecte legate de citirea
pomelnicelor[1]
În
viața Bisericii Ortodoxe, pomelnicul ocupă un loc aparte. Aproape fiecare
credincios ajunge, mai devreme sau mai târziu, să scrie numele celor dragi pe
un pomelnic: pentru sănătate, pentru ajutor, pentru mulțumire sau pentru odihna
celor adormiți. Dincolo însă de simpla înșiruire a unor nume, pomelnicul
exprimă credința că omul nu este singur, ci trăiește în comuniune cu Dumnezeu
și cu întreaga Biserică.
De
multe ori, credincioșii acordă o mare importanță momentului în care preotul
citește pomelnicele. Totuși, pentru a înțelege adevărata semnificație a
acestora, trebuie să privim spre tradiția liturgică a Bisericii și spre locul
pe care pomelnicele îl ocupă în cadrul Sfintei Liturghii.
Originea
pomenirii pomelnicelor
În
primele secole creștine, credincioșii aduceau la biserică pâine și vin pentru
săvârșirea Sfintei Liturghii. Împreună cu aceste daruri erau aduse și liste cu
numele membrilor familiei sau ale celor pentru care se făcea rugăciune. Aceste
nume erau pomenite în cadrul Proscomidiei, adică în rânduiala pregătirii
darurilor pentru Sfânta Jertfă.
În
timp, Proscomidia s-a mutat la începutul Sfintei Liturghii, iar pomenirea
pomelnicelor a rămas strâns legată de această parte tainică și profundă a
cultului ortodox.
Acest
lucru nu este întâmplător. Pe Sfântul Disc, în jurul Sfântului Agneț – care Îl
reprezintă pe Hristos –, sunt așezate miridele pentru Maica Domnului, pentru
sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Imaginea aceasta exprimă
simbolic întreaga Biserică adunată în jurul lui Hristos.
Pomelnicul
nu este o simplă listă de nume
În
mentalitatea ortodoxă, pomelnicul nu trebuie redus la o formalitate religioasă
sau la un obicei făcut „ca să fie”. El reprezintă o formă de rugăciune și de
încredințare a vieții noastre înaintea lui Dumnezeu.
Atunci
când un credincios scrie un pomelnic, el aduce înaintea lui Dumnezeu durerile,
speranțele, necazurile și bucuriile sale. Într-un anumit sens, pomelnicul
devine o mărturisire tainică a vieții omului.
Din
acest motiv, tradiția ortodoxă a păstrat pomenirea nominală în cadrul
Proscomidiei, săvârșită în taină de către preot, și nu ca un moment public
menit să atragă atenția sau să creeze impresia unei „rugăciuni mai puternice”
doar pentru că este auzită de toți.
Practici
care pot afecta sensul liturgic
În
unele locuri s-a răspândit obiceiul citirii îndelungate a pomelnicelor în
timpul ecteniilor sau chiar în momente foarte importante ale Sfintei Liturghii.
Uneori, aceste întreruperi afectează cursivitatea slujbei și atenția
credincioșilor.
Mai
grav este atunci când accentul se mută de la participarea la rugăciune spre
ideea că simpla „citire a numelor” ar fi suficientă. În astfel de situații,
există riscul transformării vieții liturgice într-un formalism lipsit de
profunzime duhovnicească.
Biserica
a rânduit însă ca pomenirile speciale să fie făcute „după rânduiala și la
vremea arătată”, fără a tulbura desfășurarea Sfintei Liturghii.
Pomelnicul
trebuie susținut prin viață duhovnicească
Un
aspect foarte important este faptul că pomelnicul nu înlocuiește participarea
personală la viața Bisericii. Credinciosul este chemat să-și susțină rugăciunea
prin:
·
participare la Sfânta Liturghie;
·
rugăciune personală;
·
post;
·
spovedanie;
·
împărtășire;
·
fapte bune și schimbarea vieții.
Pomelnicul
nu este „o rugăciune delegată” exclusiv preotului, ci o lucrare comună a
întregii Biserici.
Din
păcate, uneori apar și practici superstițioase, precum ideea că trebuie duse
pomelnice la șapte sau nouă biserici într-o singură zi pentru ca rugăciunea să
fie „mai eficientă”. O astfel de abordare mută accentul de la credință și
pocăință la simplul număr sau la gesturi exterioare.
Rolul
preotului și al catehezei liturgice
Preotul
are datoria de a păstra rânduiala liturgică și de a explica credincioșilor
sensul autentic al pomenirii pomelnicelor. Cateheza liturgică este esențială
pentru ca oamenii să înțeleagă ce se întâmplă la Proscomidie și de ce Biserica
a păstrat această practică de-a lungul secolelor.
În
același timp, preotul este chemat să intensifice rugăciunea pentru credincioși,
mai ales atunci când aceștia trec prin încercări sau perioade dificile.
Concluzie
Pomelnicul
este mai mult decât o simplă hârtie cu nume. El este expresia legăturii dintre
om și Dumnezeu, dintre credincios și Biserică. În spatele fiecărui nume se află
o viață, o suferință, o speranță sau o rugăciune.
Atunci
când este înțeles corect și trăit în duhul Bisericii, pomelnicul devine un act
de comuniune și iubire, integrat firesc în frumusețea și rânduiala cultului
ortodox.
© Editura Doxologia https://edituradoxologia.ro/.
Cartea citată se găsește aici: https://edituradoxologia.ro/biserica-slavei-tale-studii-de-teologie-si-spiritualitate-liturgica-vol-i
și are ca autor pe părintele Profesor Dr. Viorel Sava https://edituradoxologia.ro/autor/pr-prof-dr-viorel-sava.
[1] Pr. Prof. dr. Viorel Sava, „aspecte legate de citirea
pomelnicelor”, în Pr. Prof. dr. Viorel Sava,
„În Biserica Slavei Tale” Studii de teologie și spiritualitate liturgică,
vol. 1, Doxologia, Iași, 2012, pp. 111-117.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu