Convorbiri Ortodoxe: noiembrie 2021

luni, 29 noiembrie 2021

The Present - film motivational

The Present from Jacob Frey on Vimeo.

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

Ep. Dr. Nicolae al Makariopolei, Preînchipuiri euharistice, caracterul şi importanţa lor...

Preinchipuiri euharistice, ... by Hrab Alexandru

vineri, 26 noiembrie 2021

Valoarea Faptei. Centrul de Tip Familial „Preot Mihai Negrea” - îngerul ...

miercuri, 24 noiembrie 2021

Ieremia

Ieremia

Ieremia s-a născut cu probleme fizice, cu probleme de înțelegere și cu o boală cronică ce îi lua puțin câte puțin din viață. Chiar și așa, părinții lui încercaseră să-i ofere o viață cât mai normală și l-au trimis la școala primară „Sfânta Tereza”. La 12 ani, Ieremia era în clasa a doua, fiind incapabil să învețe. Învățătoarea lui, Doris, era tot timpul deranjată de el. Se răsucea în scaun, îi ieșea salivă din gură și scotea gemete. Câteodată vorbea atât de clar, încât se părea că o rază de lumină a pătruns în mintea lui încețoșată, dar, de cele mai multe ori, Ieremia o făcea pe învățătoare să se simtă prost. Într-o zi, i-a sunat pe părinți și i-a chemat la școală să vorbească despre Ieremia. În timp ce părinții se așezau încet pe scaune în clasa goală, Doris le-a zis: „Ieremia ar trebui de fapt să fie într-o școală de copii specializată pe probleme pentru cei ca el, nu este bine ca el să stea într-o școală unde copiii nu prezintă probleme de învățare, mai ales că este o diferență mare între el și ceilalți copii din clasă”. Mama lui Ieremia a început să plângă, în timp ce soțul ei spunea: „Nu este nici o școală de acest gen prin apropiere, suntem siguri că lui îi place aici”. Doris a meditat pentru o vreme după ce au plecat ei, ar fi vrut să nu fie atât de dură cu ei. Până la urmă, Ieremia nu avea decât o boală cronică, dar nu era drept să-l țină în clasă. Ea avea 18 elevi pe care trebuia să-i învețe, iar Ieremia le distrăgea atenția, în plus, niciodată nu avea să învețe să citească sau să scrie. La ce bun să pierzi atât încercând?

În timp ce să gândea ala situația asta, a avut un sentiment de vină: „Oh, Doamne, uite-mă cum mă plâng de problemele mele care nu sunt nimic în comparație cu durerea acestor oameni! Te rog, ajută-mă să fiu mai răbdătoare cu Ieremia!” Și din acea zi, a făcut eforturi să nu bage în seamă gemetele lui Ieremia. Într-o zi, Ieremia s-a dus până la catedra ei, târându-și după el piciorul bolnav. Apropiindu-se de ea, i-a spus: „TE IUBESC!” Și a zis atât de tare încât toți copiii din clasă au auzit. Au început să râdă pe ascuns. Fața lui Doris era roșie de rușine și bâlbâindu-se i-a zis: „E foarte frumos, Ieremia, dar acum du-te la locul tău, te rog”. Primăvara se apropia și copii, emoționați vorbeau despre Paște.

Doris le-a spus povestea morții și învierii Domnului Iisus și despre renașterea naturii primăvara, a dat câte un ou mare de plastic fiecărui copil și le-a spus: „Vreau să luați acasă ouăle astea și să mi le aduceți mâine înapoi cu ceva înăuntru care să reprezinte o nouă viață, ați înțeles cu toții?” „Da”, au răspuns emoționați. Toți, mai puțin Ieremia, el doar a ascultat cu atenție și ochii lui nu au privit în altă parte decât la fața învățătoarei. În mod curios, de data aste nu mai gemuse. Să fi înțeles oare povestea morții și învierii Domnului Iisus? O fi înțeles tema pe care le-o dăduse învățătoarea pentru a doua zi? A doua zi de dimineață, 19 elevi erau în clasă, zâmbind și vorbind, în timp ce lăsau fiecare ouăle la catedră într-un săculeț de pânză. După ora de matematică, era timpul să deschidă ouăle. În primul ou, Doris a găsit o floare. „Oh, da, o floare este semnul unei vieți noi, când plantele încep să crească înseamnă că a venit primăvara”. O fetiță a ridicat mâna și a zis: „Hei, este al meu”. Următorul ou avea un fluture de plastic care părea real. Doris l-a ridicat și a spus: „Cu toții știm că omida se schimbă: crește și se transformă într-un fluture frumos și asta este într-adevăr tot o nouă viață”. Micuța Judith a strigat cu mândrie: „acesta este al meu”. Atunci Doris a deschis cel de-al treilea ou. A rămas surprinsă. Oul era gol!

S-a gândit: „Cu siguranță este al lui Ieremia care bineînțeles că nu a înțeles instrucțiunile”. Ca să nu-l facă de rușine pe Ieremia, a luat oul și l-a pus încet alături pe catedră și tocmai voia să scoată alt ou când, deodată, Ieremia a strigat; „Nu vorbiți și despre al meu, doamna învățătoare?” Doris i-a răspuns: „Dar, Ieremia, oul tău este gol!” Ieremia a privit-o drept în ochi pe învățătoare și i-a spus cu blândețe: „DA; DAR ȘI MORMÂNTUL DOMNULUI IISUS ERA GOL!” Timpul parcă s-a oprit în loc până să mai zică ceva învățătoarea. Doris l-a întrebat: „Tu știi de ce era gol mormântul?” „Da!, a exclamat Ieremia, Domnul Iisus a fost crucificat și pus într-un mormânt, iar Tatăl lui l-a înviat!” Clopoțelul a sunat de pauză. În timp ce copiii ieșeau alergând în curte, Doris a început să plângă. O trecuse un fior cutremurător. Trei luni mai târziu, Ieremia a murit. Toți cei prezenți la înmormântare au fost surprinși să vadă 19 ouă pe mormântul lui Ieremia. Toate erau goale.

Fie ca viața noastră să însemne o continuă renaște a lui Iisus^{^[1]}.

[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 6, ed. Pauline, București, 2006, pp. 54-59.

duminică, 21 noiembrie 2021

Intrarea în biserică de Zorica Lațcu

Intrarea în biserică

de Zorica Lațcu

Așa Te vede duhul meu, Stăpână:

Te duce Ana, Maica-Ta de mână.

Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,

În ochi porți cerul nopților de vară

Și părul Tău e caer de lumină.

Smerit în rugă, trupul mic se-nclină

Și fața de copil așteaptă harul.

Ca să-Ți picteze slava, iconarul,

Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,

A prefăcut-on pulbere ușoară

Și pata de argint a hainei Tale,

A încrustat-o-n raze ca în zale.

În juru-Ți focul curge, ca o apă.

Cu frăgezimi de mugur care crapă,

Mânuța poartă lujerul de floare,

Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,

Cu vraja curăției și a milei,

s-a așezat pe umărul copilei.

Din norii albi și moi ai înălțimii,

Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.

În cuviință mare, iconarul

Cu fie de-arnici a-ncondeiat chenarul,

Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,

Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă[1].

[1] Zorica Lațcu – Teodosia, Poezii, ediț. a II-a, ed. Sophia, București, f.a., p. 105.

Când și de ce trebuie să îngenunchem În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii? Pr. Prof. dr. Nicolae D. Necula (Adaptare pentru blog)

Când și de ce trebuie să îngenunchem

În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii?

Când și de ce îngenunchem la Sfânta Liturghie? – Sensul unei tradiții vii

Participarea la Sfânta Liturghie nu înseamnă doar prezență fizică în biserică, ci și implicarea întregii persoane: minte, inimă și trup. Gesturile pe care le facem în timpul slujbei – semnul crucii, închinarea, ridicarea mâinilor, metaniile sau îngenuncherea – nu sunt simple obiceiuri exterioare, ci exprimă credința și starea sufletească a omului înaintea lui Dumnezeu.

Îngenuncherea ocupă un loc important în viața liturgică a Bisericii. Ea exprimă smerenia omului în fața Creatorului, recunoașterea dependenței sale de Dumnezeu și dorința de a cere milă, iertare și ajutor. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au simțit nevoia să-și plece genunchii înaintea lui Dumnezeu ca semn de respect și adorare.

Totuși, Sfânta Liturghie nu este în întregime o slujbă de pocăință, ci una a bucuriei și a întâlnirii cu Hristos Cel înviat. Din acest motiv, tradiția ortodoxă nu recomandă ca credinciosul să stea în genunchi pe toată durata slujbei. Poziția firească este statul în picioare, care exprimă atenție, participare și respect.

Există însă anumite momente cu o încărcătură spirituală aparte în care îngenuncherea are un sens profund:

La Vohodul Mic – ieșirea cu Sfânta Evanghelie amintește de începutul propovăduirii Mântuitorului. Credincioșii își exprimă respectul față de Hristos și față de cuvântul Său.

La citirea Sfintei Evanghelii – acesta este momentul în care Dumnezeu vorbește comunității prin cuvântul Său. Ascultarea trebuie să fie însoțită de atenție și evlavie.

La Vohodul Mare – ieșirea cu Cinstitele Daruri amintește de drumul Mântuitorului spre jertfă și spre mormânt. Îngenuncherea devine expresia respectului față de taina care urmează să se săvârșească.

La prefacerea Sfintelor Daruri – acesta este centrul Sfintei Liturghii, momentul în care pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului prin lucrarea Duhului Sfânt. Este punctul cel mai profund al slujbei și momentul în care întreaga comunitate își pleacă sufletul și trupul înaintea lui Dumnezeu.

Participarea la Liturghie nu presupune doar să asistăm la o slujbă, ci să intrăm într-o întâlnire vie cu Dumnezeu. Gesturile liturgice devin limbajul trupului prin care credința noastră prinde formă și exprimare[1].

[1] Pr. Prof. dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. I, ediția a II-a, ed. Trinitas, București, 2014, pp. 91-97.

Valentine`s Day - Pr. Prof. dr. Viorel Sava (Adaptare pentru blog)

Valentine`s Day

După anul 1989, România a intrat într-un proces accelerat de deschidere către lumea occidentală. Odată cu progresul tehnologic, libertatea de exprimare și accesul la civilizația occidentală, au fost preluate și numeroase modele culturale și spirituale străine de tradiția creștină răsăriteană. Dacă în domenii precum tehnica, organizarea socială sau responsabilitatea civică influențele occidentale au adus multe beneficii, în plan spiritual lucrurile au devenit mai complicate. Tot mai mulți oameni au început să se îndepărteze de viața religioasă autentică, iar valorile creștine au fost treptat înlocuite de modele centrate pe consum, divertisment și satisfacerea imediată a dorințelor personale.

Această criză spirituală se reflectă în numeroase comportamente întâlnite mai ales în rândul generațiilor tinere: consumul de alcool, tutun și droguri, dependența de divertisment superficial, pornografia, violența sau promovarea excesivă a unei libertăți fără limite morale. Toate acestea nu sunt doar simple manifestări sociale, ci expresia unui gol sufletesc tot mai profund. Omul modern caută pace, sens și iubire, dar încearcă să le găsească în lucruri care nu pot oferi împlinire adevărată.

În acest context a fost preluată și sărbătoarea Valentine’s Day, devenită foarte populară și în România. Ziua de 14 februarie este asociată astăzi cu imaginea iubirii romantice, însă manifestările moderne au ajuns să fie dominate aproape în totalitate de aspectul comercial: reclame, cadouri, petreceri, concursuri și promovarea unei culturi a consumului. Sărbătoarea produce mult entuziasm exterior, dar foarte puțină reflecție asupra sensului autentic al iubirii.

Sfântul Valentin, de la care provine numele acestei zile, a fost un martir creștin din primele secole. Tradițiile istorice vorbesc despre unul sau chiar doi martiri cu acest nume, însă viața lor nu are legătură cu imaginea modernă a „patronului îndrăgostiților”. Nu există mărturii care să arate că acești sfinți ar fi fost asociați cu relațiile romantice sau cu manifestările actuale dedicate zilei de 14 februarie. Asocierea dintre Sfântul Valentin și cultura modernă a iubirii romantice s-a format mult mai târziu, pe fondul unor tradiții populare și al unor influențe păgâne din lumea romană.

Din perspectivă creștină, iubirea nu este redusă la emoție trecătoare sau la atracție fizică. Iubirea adevărată presupune responsabilitate, jertfă, curăție sufletească și binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. Relația dintre doi oameni este chemată să devină o comuniune sfântă, întemeiată pe fidelitate și respect reciproc. De aceea, transformarea iubirii într-un spectacol public, într-un produs comercial sau într-o simplă experiență trupească este văzută ca o deformare a sensului profund al iubirii.

Manifestările asociate adesea acestei zile — petreceri excesive, promovarea relațiilor superficiale, concursurile și spectacolele care banalizează intimitatea — sunt considerate expresii ale unei culturi care pune accentul mai mult pe plăcere decât pe responsabilitate morală. În loc să înalțe iubirea, multe dintre aceste manifestări o reduc la consum și divertisment.

Societatea contemporană promovează tot mai mult modele construite de mass-media, filme, seriale și cultura comercială. În locul modelelor sfinte oferite de Hristos și de sfinți, omul modern ajunge să admire celebrități, influenceri și personaje care promovează succesul exterior, libertatea fără limite și satisfacerea egoismului personal. Astfel, valorile creștine sunt marginalizate, iar viața spirituală devine tot mai puțin importantă pentru mulți oameni.

În primele secole creștine, Biserica s-a confruntat cu situații asemănătoare. Multe sărbători păgâne erau însoțite de excese, petreceri și manifestări imorale. Răspunsul Bisericii nu a fost doar condamnarea lor, ci și oferirea unui sens nou, duhovnicesc. Prin post, rugăciune, slujbe și cateheză, anumite momente din viața socială au fost transformate și orientate spre Dumnezeu.

Și astăzi, adevăratul răspuns la confuzia spirituală a lumii moderne rămâne viața duhovnicească. Nu este suficientă doar critica fenomenelor contemporane, ci este nevoie de apropierea oamenilor de Biserică, de educație religioasă, de dialog sincer și de redescoperirea valorilor creștine autentice. Mai ales tinerii au nevoie să descopere că pacea sufletească și iubirea adevărată nu se găsesc în excesele promovate de societate, ci în relația cu Dumnezeu și în trăirea unei vieți curate și responsabile.

Credința nu trebuie să rămână doar o idee sau un sentiment interior, ci trebuie să se vadă în viața concretă a omului, în alegerile sale, în comportament și în modul în care își trăiește relațiile cu ceilalți. Omul este chemat să devină lumină în lume prin faptele sale bune, prin echilibru, discernământ și prin păstrarea valorilor care dau sens și demnitate vieții[1].

[1] Pr. Prof. dr. Viorel Sava, „Valentine`s Day”, în Pr. Prof. dr. Viorel Sava, „În Biserica Slavei Tale” Studii de teologie și spiritualitate liturgică, vol. 1, Doxologia, Iași, 2012, pp. 105-110.